Câștigătorii concursului național Alege! Este dreptul tău – ediția 2017

Concursul Alege! Este dreptul tău, cu o tradiție de 15 ani, este organizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împreună cu Ministerul Educației Naționale și face parte din strategia de informare și educare a tinerilor consumatori. Partenerul principal în desfășurarea ediției 2017 a concursului a fost Asociația InfoCons.

În ediția 2017 a concursului, 86 de elevi, reuniți în perioada 18 – 23 iunie a.c. în Tabăra Delfin din Năvodari, și-au demonstrat cunoștințele în domeniul protecției consumatorilor în cadrul etapei finale, cea la nivel național, pe parcursul a trei probe constând în expoziție de desene, faza individuală (eseu și test grila) și concurs pe echipe (studiu de caz, interpretare spot publicitar, realizare a unui poster).

Concursul „Alege! Este dreptul tău” demonstrează încă o data că tinerii, deși au preocupări multiple, înțeleg conceptul de protecție a consumatorilor și sunt parte activa în procesul de formare și informare asupra drepturilor și obligațiilor ce ne revin în calitate de consumatori europeni”

a declarat Bogdan Pandelică, președintele ANPC.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor felicită elevii participanți la acestă ediție și mulțumește tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect.

Aceștia sunt câștigătorii:

Proba individuala

Proba pe echipe

Premii pentru desene – Clasele I – III

Premii pentru desene – Clasele IV – VI

Premii pentru desene / Clasele VII – VIII

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație pentru Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
-->